Ea e voleibalista care trăiește de un an visul american și scrie istorie la celebra UCLA

Ea e voleibalista care trăiește de un an visul american și scrie istorie la celebra UCLA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Componentă a naționalei României, Francesca Alupei joacă volei și studiază psihologia la celebra universitate, dar se bucură și de avantajele vieții la Los Angeles, unde a întâlnit deja actori celebri.

La doar 19 ani, Francesca Alupei scrie istorie peste Ocean. Este prima jucătoare româncă din istoria celebrei universități UCLA și singura voleibalistă străină din programul acesteia. Tânăra
internațională trăiește de un an visul american și se bucură de tot ceea ce descoperă acolo.

„Sunt prima sportivă din România care a jucat la UCLA. După cum mi s-a spus, sunt și singura sportivă internațională din programul lor din ultimii ani. I-am rugat să-i zică Fra, pentru că așa mi se
zicea aici, doar că ei nu pot pronunța ”r”-ul, așa că mi-au zis Cesca” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

În primul an, chiar dacă, așa cum recunoaște, acomodarea a fost destul de grea, multe au fost lucrurile care au surprins-o. Printre acestea și faptul că a jucat meciuri cu 7.000 de fani în tribună.

”Mi-a luat ceva timp să mă acomodez, dar a meritat din plin. Toate experiențele de acolo merită efortul. Voleiul pot spune că e destul de diferit acolo, deși nu mă așteptam. Cu oamenii mi-a fost destul de greu să mă adaptez. Sunt foarte prietenoși si deschiși, dar în același timp sunt și foarte reci și își păstrează spațiul personal. Dar sunt foarte fericită și experiența e unică. Acasă
avem foarte mulți spectatori. La un meci au fost aproape 7.000. Am avut emoții foarte mari când am evoluat în fața lor” – Francesca.

Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA

Un alt lucru care îi place acolo este că orice victorie, indiferent în fața cui este obținută, e sărbătorită.

”De obicei ne adunăm cu echipa, vin părinții fetelor sau alți suporteri și ne aduc flori. Am dat destul de multe petreceri în echipă ca să sărbătorim fiecare victorie oricât de mică și asta
îmi place foarte mult” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

E studentă la psihologie și petrece și 40 de ore pe săptămână la bibliotecă Ca orice sportiv-student, Francesca are mult de învățat. Uneori, stă în bibliotecă mai mult decât pe terenul de antrenament.

”Eu studiez psihologia acolo și îmi place. Este un volum foarte mare de muncă, avem teme foarte multe și examenele pot spune că-s destul de grele. Am ajuns să adun și câte 40 de ore pe săptămână la bibliotecă” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

După cum recunoaște, acceptarea ofertei de la UCLA a fost un mare pas înainte în carieră și în viață. „Din punct de vedere al carierei am învățat tehnici noi, am învățat lucruri noi la antrenamente și în meciuri și am acum o mentalitate nouă. Am învățat să privesc meciul din alt punct de vedere. Pe plan personal am învățat să fiu mult mai prietenoasă și mai deschisă, să am mai multă încredere în mine, pentru că ei sunt foarte încrezători și foarte prietenoși. În același timp, am descoperit foarte multe lucruri în America, în Los Angeles în mod special și am apucat să vizitez foarte mult, ceea ce mă face foarte fericită” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

I-a văzut în campus pe actorii Tom Holland și Zendaya

Viața în Los Angeles are și multe părți frumoase. Printre acestea faptul că poate întâlni actori, sau se poate relaxa în zone de vis.

”În zona noastră trec foarte mulți actori și oameni faimoși în general. De exemplu, a fost o premieră de film în campusul nostru, așa că am apucat să-i văd pe Tom Holland și Zendaya. Știu că au
mai trecut alți oameni celebri pe care eu n-am apucat să-i văd, de exemplu LeBron James, Rihanna și Adam Sandler, așa că mă aflu într-un mediu foarte bun pentru asta” – Francesca Alupei,
voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

”Acolo nu prea avem mult timp liber. Dar când avem, de cele mai multe ori mergem la plajă. E activitatea lor preferată și mie îmi place foarte mult. Plaja de la Los Angeles e cam la fel ca la Mamaia. Cea mai mare diferență e de valuri, pentru că acolo, în SUA, sunt imense. Valuri de aproape 2 metri, când am intrat în apă m-am speriat. M-am rostogolit în apă doar la un metru de mal. De asemenea, am fost și pe barca unor prieteni și am apucat să ne plimbăm pe un canal de acolo printre case superbe. Ne-am plimbat și cu mașina prin Beverly Hills și am putut vedea case și priveliști superbe” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

E e fiica unor legende ale canotajului

Chiar dacă e fiica unor legende ale canotajului – mama, Angela Alupei, este dublă campioană olimpică, iar tatăl, Dorin Alupei, dublu campion mondial – ea spune că părinții i au spus să aleagă un alt sport.

”Pe mine m-a bătut gândul să încerc canotajul, dar n-au vrut ei să mă lase, au zis că e un sport foarte greu și că ar trebui să-mi găsesc eu sportul meu care mă descrie mai mult. Și atunci am ales
voleiul. La televizor l-am descoperit și m-am îndrăgostit instantaneu, așa că după câteva zile eram la antrenament” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și
la UCLA.

Invidiată de mulți pentru faptul că poate învăța și juca volei la Los Angeles, Francesca are și clipe dificile, atunci când trebuie să lupte cu dorul de casă.

”Asta pot să zic că e cea mai grea parte, dorul de casă. Nu apucăm să ne vizităm prea des și pot să zic că resimt chestia asta, resimt dorul de casă și mi-e foarte greu în unele zile” – Francesca
Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

A revenit la naționala României pentru un meci, în semifinala Golden League

Pentru că a încheiat anul universitar în iunie, Francesca nu a putut ajunge la națională decât pentru un meci, semifinala Golden League pierdută cu 3-2 în Cehia. A fost titulară și, în ciuda
înfrângerii, a rămas cu amintiri foarte plăcute.

„Mi-a fost dor de echipa națională, de colegele mele și m-am bucurat mult că am apucat să le revăd și să joc alături de ele. De-abia aștept să mă întorc la anul. Îmi place că suntem toate
tinere și ne putem înțelege mult mai bine din moment ce diferența de vârstă e foarte mică. Ne simțim bine împreună. Am jucat de mici unele contra celorlalte sau împreună și pot să zic că ne simțim destul de bine, pentru că ne cunoaștem. Noul selecționer, Guillermo Naranjo, mi-a plăcut foarte mult, m-a primit cu brațele deschise și m-a ajutat să mă adaptez foarte repede înapoi la stilul european de volei” – Francesca Alupei, voleibalistă în echipa națională a României și la UCLA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×